Să nu părăsiți adunările voastre, cum au unii obiceiul să facă este un verset care conține un mesaj complex. Ce a vrut să ne spună autorul epistolei către Evrei, prin acest verset? În primul rând, trebuie să ținem cont de contextul în care acest text se află. Este adresat Evreilor convertiți și se referă la obiceiul lor de a părăsi adunările creștine și probabil de a se întoarce la credința lor strămoșească, adică credința iudaică.

25 Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.

26 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,

27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.

28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.

29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?

Evreii convertiți, care părăseau adunările creștine și se întorceau la iudaism, călcau în picioare legământul lor personal cu Dumnezeu, făcut prin sângele lui Isus (Iisus) și dacă păcătuiau cu voia, pentru ei nu mai exista nici o jertfă. De ce? Pentru că jertfele din V.T. s-au desființat o dată cu moartea lui Isus (Iisus) pe cruce. Ce era de făcut? Pentru un Evreu convertit era obligatoriu să rămână în adunările creștine, dacă dorea să fie în relație cu Dumnezeu sau dacă le părăsea trebuia să rămână Creștin. Desigur că pentru un Evreu sau Evreică, care ieșea din adunările creștine era greu să își păstreze identitatea creștină. Un Creștin însă, fie membru într-o adunare, fie în afara oricărei adunări creștine, păstrează legătura personală cu Dumnezeu, deoarece El a făcut un legământ personal cu acel credincios sau cu aceea credincioasă. Trebuie să observăm că în N.T., spre deosebire de V.T. legământul dintre om și Dumnezeu nu mai este făcut cu un popor, adică cu poporul evreu, ci cu fiecare persoană în parte. Important pentru fiecare din noi este să rămânem în legământul personal, pe care îl avem cu Dumnezeu și nu este important dacă rămânem sau nu într-o comunitate creștină sau alta. Și Evreii convertiți aveau un legământ personal, dar dacă se întorceau la religia iudaică, aceștia ieșeau din acest legământ personal și nu mai puteau să se întoarcă în legământul iudaic, pentru că, în felul acesta, călcau în picioare pe Fiul lui Dumnezeu și pângăreau sângele legământului.

Un Creștin însă poate să rămână credincios și într-o foarte bună relație cu Dumnezeu și în afara adunărilor creștine. Relația directă cu Dumnezeu nu este de loc alterată dacă o anumită persoană constată că locul său nu mai este în mijlocul unei adunări care o împiedică să progreseze, din punct de vedere spiritual. Mai mult decât atât, va veni o vreme în care Creștinii vor trebui să iasă din adunările lor, care vor deveni toate niște peșteri de tâlhari.

1 După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.

2 El a strigat cu glas tare şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte;

3 pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.”

4 Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! (Apocalipsa lui Ioan 18; 1-4)

Cine este Babilonul cel mare? Mulțimea de confesiuni creștine, fiecare cu dogmele și doctrinele lor reprezintă o teribilă amestecătură, care duce multă lume în eroare. Pe cine să credem, pe Ortodocși, pe Romano Catolici, Pe Greco Catolici, pe Evangheliști, pe Baptiști, pe Penticostali, pe Adventiști etc.?  Nu trebuie să credem nici pe unii și nici pe alții, ci pe Dumnezeu, care locuiește în noi și învățăturile date de Isus (Iisus), care sunt consemnate în Biblie. Interpretarea acestora o face fiecare credincios în parte, așa după cum îi dă Duhul Sfânt, care locuiește în el sau în ea să o facă. Doctrinele și dogmele obligatorii ale Bisericilor instituționale reprezintă autoritatea umană impusă, a părerilor altora despre Dumnezeu, asupra conștiințelor noastre. Doctrinele și dogmele obligatorii și impuse reprezintă ”fiara,” adică exact aceea entitate la care nu trebuie să ne închinăm. Putem să aderăm de bună voie la părerile altora, dar dacă suntem obligați să respectăm idei și principii în care nu credem, noi suntem deja sub puterea ”fiarei.”                     

Vor fi, în viitor, vremuri de mare apostazie religioasă, care vor impune izolarea celor credincioși, de comunitățile creștine care se vor transforma într-o industrie și un comerț, chiar mai mult decât sunt în momentul de față. Interesele pur omenești vor depășii cu mult pe cele spirituale și Creștinii lumești, din jurul nostru, vor fi obstacolul care ne va împiedica să îl vedem și să îl auzim pe Dumnezeu la lucru. Acești Creștini lumești vor constitui majoritatea, în adunările creștine și mersul acestora va fi dictat de ei. Acest fenomen nu privește doar Biserica instituțională Romano Catolică, așa cum cred unii, ci privește absolut toate instituțiile bisericești, inclusiv pe cea Adventistă de ziua a șaptea. Chiar și adunările Adventiștilor de ziua a șaptea vor fi invadate de Creștini lumești care se vor transforma în delatori și care vor vâna pe cei care cu adevărat nu se vor închina ”fiarei.” Nu este posibil ca o întreagă comunitate să fie formată doar din Creștini născuți din nou și istoria ne-a demonstrat acest lucru. Din acest motiv, Creștinii Adventiști de ziua a șaptea vor fi chiar mai vulnerabili față de instituțiile lor, decât alți creștini. Fac această precizare, deoarece mulți Adventiști de ziua a șaptea cred sincer că apartenența la instituția lor bisericească îi va scuti de orice probleme în viitor. Este cât se poate de greșit.

Au venit deja acele vremuri? Multe Biserici instituționale sunt dominate deja de interese pur omenești, fără nici o legătură cu interesul real pentru mântuirea oamenilor. Aceasta se întâmplă deoarece aceste adunări creștine sunt dominate de Creștinii lumești, care impun regulile lor. Ei sunt Creștini cu numele și în spatele ”etichetei” își satisfac dorințele lor personale de bunăstare și de putere. Dacă în politică nu mai este loc pentru a mulțumi setea de putere rămân totuși adunările creștine, unde se poate obține, cu ajutorul unor acoliți, multă putere și influență, asupra celor din jur. Cu toate acestea, vremurile încă nu au venit și încă se mai poate conviețui, în multe adunări creștine, în care mai sunt încă mulți credincioși născuți din nou. ”Taina fărădelegii” începuse să lucreze în adunările creștine, încă din vremea lui Pavel, a continuat să lucreze de atunci și până acum și de acum înainte va lucra, cu din ce în ce mai multă putere.

Mulți Neo-protestanți dovedesc ipocrizie atunci când le cer Creștinilor să nu iasă din adunările neo-protestante, dar acești Creștinii au fost ”convertiți” în diversele Biserici instituționale neo-protestante, după ce au fost convinși să iasă din alte adunări creștine. Așa cum au ieșit din prima adunare creștină, de unde au fost determinați să iasă, prin argumentele unora, tot așa pot să iasă și din noile adunări creștine, dacă se conving că ceea ce se spune nu se practică. Numesc ipocrizie atitudinea acelora care îi determină să iasă din adunările în care sunt pe unii Creștini, fără să invoce cap. 10, din Evrei, dar când este vorba să iasă din noile adunări, unde au fost convertiți, imediat se gândesc să scoată în evidență textul din Evrei, cap. 10. Scopul nu scuză mijloacele și singura strategie acceptabilă este să spunem sincer ceea ce credem noi. Unii ne vor deveni prieteni și alții ne vor deveni dușmani, dar câtă vreme suntem cu Isus (Iisus), suntem pe drumul cel bun.